Mi-i dor de Casă, de acele braţe puternice...

 Eu vreau Acasă. Doresc să fiu îmbrăţişată de El, şi să mă simt Acasă. Mi-i dor, un dor cumplit ce mă roade fără milă. Mi-i dor de Casă, de acele braţe puternice şi dulci.
 Am uitat cum e atunci cînd cineva crede ireproşabil în tine, cum orice încercare şi gînd este încurajat de o sinceritate fără de margini.
 Am uitat cum e să te trezeşti cu zîmbetul pe buze, şi să te bucuri de o nouă zi, doar din motiv că vei comunica cu El.
  Am uitat cum e să te uiţi mereu la oră, să aştepţi cu sufletul la gură clipa cînd te vei vedea cu El.
  Am uitat cum e atunci cînd aştepţi nişte cuvinte dragi, şi cum te bucuri atunci cînd le auzi.
  Am uitat cum e să stau în tăcere alături de El, să-l admir.
  Am uitat cum e să-mi fag griji dacă totul e în regulă, dacă nu este trist sau cumva demoralizat.
  Am uitat cum e să încurajez din tot dinadinsul, cum e să cred în Cineva mai mult ca în mine.
  Am uitat cum e să fiu drăguţă.
  Am uitat cum să îi spun noapte bună, şi am uitat cît de dulce sună al lui  "Noapte bună".
  Am uitat cum e atunci cînd e aproape.
  Am uitat vocea lui,privirea, zîmbetul. Cum am putut?!
  Dar nu am uitat cum îi sunt braţele, cum mă simţeam atît de bine în ele, cum trăiam, speram.... Cum iubeam.
 

Duc lipsa Lui, duc lipsa la tot, şi simt că mă pierd în acest neajuns... Eu vreau Acasă. Duceţi-mă cineva Acasă.Măcar pe un minut.