Mărturie

După mai multe stări echivoce, am ajuns într-un final şi la răspunsul de la întrebarea "De ce am eu nevoie la moment?". Păi, am nevoie de libertate, de o totală libertate, în continuare. De ce am spus în continuare"? Explic.

Sunt acea persoană care o lungă perioadă de timp m-am luptat pentru a-l găsi pe acel Cineva, iar micile încercări erau nişte începuturi urmate brusc de sfîrşit. Nu ma durut asemenea cum credeau unii, sau cum doream eu ca ei să creadă. Nu ma durut din motiv că sunt acea egoistă, care nu prea are plăcerea să se dăruiască, cel puţin nu acum. Nu doresc să îmi dăruiesc nici adevărata personalitate (credeţi-mă că ştiu să port o mască şi că oamenii habar nu au cine defapt sunt) , nu doresc să dăruiesc timpul meu personal, pe care ca o zgîrcită încerc să îl păstrez doar pentru mine, şi nici nu doresc să îmi schimb graficul doar de dragul unei persoane. Asta e. Nu doresc.Deja îmi curge prin vene ideea că  i'm not ready for a relationship.

  M-am deprins să fiu singură, să contez doar pe mine atunci cînd îmi este greu, să privesc băieţii necunoscuţi în ochi, să caut oameni noi, să comunic liber cu oricine doresc şi oricînd doresc, să stau în casă cu săptămînile(dacă îmi doresc), să îmi dau explicaţii doar mie, să am obligaţiuni doar faţă de mine şi să ofer o bună parte din sentimente, tot mie. Egoism.
  Şi aşa cum ani de rînd am dus cam acelaşi mod de viaţă, şi încercările mă opreau tot la ideea că mai bine e singură, am înţeles că independeţa(altfel nu ştiu cum să numesc asta) mi se potriveşte mai bine ca o relaţie. Aceast mod de trai, această deprindere, a ajuns deja un prezent, o realitate, o parte din mine.
 Da, sunt momente cînd mă trezesc într-o cumplită durere, atunci cînd doresc să simt pe cineva alături, însă de regulă acestea sunt de scurtă durată, şi după atîţea ani de lipsă a acestui Cineva, am învăţat să trăiesc şi fără asemenea necesităţi.
 Acum, unii din voi mă vor compătimi, alţii mă vor invidia, pentru cineva voi deveni un nou subiect de discuţie sau poate voi fi tratată cu indiferenţă. Nu ştiu. Ceea ce ştiu, e faptul că mă simt împlinită, iubită (are cine), fericită... iar asta contează cel mai mult. Nu?