Scrisoare Mamei

Sărutu-ţi mîna, Mamă dragă, sărutu-ţi chipul tău dulceag
Ce se revarsă-n amintire, precum izvorul într-un lac.
Mă-nchin în ochii tăi albaştri, privind acel arhilpelag
Zidit din zîmbetul meu tandru, care mereu-ţi era pe plac.
Sărutu-ţi mîna, Mamă dragă, sărutu-ţi chipul tău dulceag.

Ştii Mamă, aici, în baştina natală, văzduhul are alt miros,
Iar pomii cei de odinioară, alunecă ramurile-n jos.
Îi văd în cîrjă, rezemîndu-şi, cu o durere al lor trecut
Mă tem să te găsesc ca ei. Mă tem, că te-am şi pierdut.
Sărutu-ţi mîna, Mamă dragă, sărutu-ţi chipul tău dulceag.

Copila, ce-ţi încununa bălaiul păr cu dalbe lăcrimioare
S-a transformat într-o domnişoară, precum semînţa-n floare.
Tu nu o vei vedea, ca şi odinioară, ascultînd al verii chiriac,
Plasîndu-şi capul mic pe al finului tău umăr,o îmbrăţişare...
Ce se revarsă-n amintire, precum izvorul într-un lac.

Au fost şi dimineţi şi nopţi, cînd mă gîndeam la tine
Rugînd, îngenunchiată, la bunul Dumnezeu, să te întorci la mine,
Dar cînd vedeam în răsărit, că casa e pustie, cu capul aplecat
Debia schiţeam din amintire chipul tău nesecat.
Mă-nchin în ochii tăi albaştri, privind acel arhipelag.

Mi-aduc aminte cum şopteai, cu glasul tău feeric
Că mă asemăn unui înger,ce luminează-n întuneric.
Mă împleteai frumos, ţesînd din mici şuviţe flori de liliac,
Uzor pătruns şi-n pîine, şi-n preferatul meu cozonac.
Zidit din zîmbetul meu tandru, care mereu-ţi era pe plac.

Eu nu te-am judecat, nici nu aş îndrăzni să spun vreodată
Că tu mai părăsit, că eşti cumva vinovată.
Nu Mamă, niciodată...Tu, dătătoarea mea de viaţă
Eşti o icoană-n suflet, mereu cu aceeaşi  faţă.
Sărutu-ţi mîna, Mamă dragă, sărutu-ţi chipul tău dulceag.

Sărutu-ţi mîna, Mamă dragă, sărutu-ţi chipul tău dulceag
Zidit din zîmbetul meu tandru, care mereu-ţi era pe plac.
Mă-nchin în ochii tăi albaştri, privind acel arhipelag
Ce se revarsă-n amintire, precum izvorul într-un lac.
Sărutu-ţi mîna, Mamă dragă, sărutu-ţi chipul tău dulceag.