Şi uneori plecăm. Plecăm în pofida faptului că iubim. Plecăm în pofida faptului că în locul în care ne îndreptăm vom da doar de frig. Plecăm din simplul motiv că nu rezistăm, sau, poate că am pierdut singuri înşine. Da, am pierdut. Am pierdut un vis, o imaginaţie, o viaţă ce nu s-a născut. Şi după o luptă dusă în gol, realizăm că am zdrobit minute pentru o fericire inexistentă. Da, ca nişte câini buimatici noi plecăm, dăm dovadă de slăbiciune şi laşitate, dăm de ruşine un orgoliu crescut în ani, dăm la naiba tot.. şi plecăm. Nişte laşi, toţi ne numesc nişte laşi, căci am plecat, dar, nimeni, absolut nimeni nu pleacă de acolo unde îi este bine.
Vreau să mă trezesc într'o dimineaţă din viitor. O dimineaţă în care odaia să fie îmbibată de mirosul a două corpuri ce se iubesc. Vreau să audiez plăcuta bătaie de inimă a unui bărbat, iar braţul acestuia să mă cuprindă cu fermitate. L'aş priviri în tăcere, şi aş zîmbi, sigur, un zîmbet sincer, un zîmbet fericit. Vreau să aud cum foşăie pe mine cămaşa lui, iar gustul ceaiului preparat de el să rămînă pe veci în gură. O dimineaţă în care aş simţi cea mai loială îmbrăţişare, şi cel mai proaspăt sărut. Vreau să mă trezesc cu simţul că nu sunt singură, să ştiu că sunt protejată, să primesc plăcere de la faptul că cineva are grijă de mine, să simt că sunt iubită. Am nevoie doar de o dimineaţă, de o amintire din viitor, o amintire ce mă va ajuta să lupt, să sper, să trăiesc în continuare în aşteptarea acelei dimineţi. Des mă întreb unde e acel, unicul, cînd îl voi întîlni, căci simt că am nevoie de el, viaţa uneori e prea complicată, prea insuportabilă. Simt lipsa omului pe care nu îl cunosc, un om al cărui chip e încă o enigmă pentru mine, un om care îmi va demonstra că trăiesc.
Atunci cînd ne plimbăm prin parc, mergem pe străzi sau pur şi simplu călătorim cu transportul public, noi îl/o căutam cu ochii pe persoana care ne lipseşte. Mereu găzduim o speranţă " poate azi îl/o întîlnesc? Aşa, întîmplător, la o intersecţie ... " . Ochii fac eştafeta de la un om la altul, priviri minuscule ce tind să devină eterne, însă eşec peste eşec .." nu azi" .Atît de des ne întrebăm unde e a doua jumătate, mai ales atunci cînd suferim, atunci cînd simţim că pămîntul dispare de sub picioare, " unde eşti? te rog, apari " . Ieşim la plimbări, însă în realitate ieşim să vînăm, să vînăm fericire, să vînăm dragoste,să vînăm sufletul ce lipseşte.
.jpg)
Vreau să mă trezesc într'o dimineaţă din viitor. O dimineaţă în care odaia să fie îmbibată de mirosul a două corpuri ce se iubesc. Vreau să audiez plăcuta bătaie de inimă a unui bărbat, iar braţul acestuia să mă cuprindă cu fermitate. L'aş priviri în tăcere, şi aş zîmbi, sigur, un zîmbet sincer, un zîmbet fericit. Vreau să aud cum foşăie pe mine cămaşa lui, iar gustul ceaiului preparat de el să rămînă pe veci în gură. O dimineaţă în care aş simţi cea mai loială îmbrăţişare, şi cel mai proaspăt sărut. Vreau să mă trezesc cu simţul că nu sunt singură, să ştiu că sunt protejată, să primesc plăcere de la faptul că cineva are grijă de mine, să simt că sunt iubită. Am nevoie doar de o dimineaţă, de o amintire din viitor, o amintire ce mă va ajuta să lupt, să sper, să trăiesc în continuare în aşteptarea acelei dimineţi. Des mă întreb unde e acel, unicul, cînd îl voi întîlni, căci simt că am nevoie de el, viaţa uneori e prea complicată, prea insuportabilă. Simt lipsa omului pe care nu îl cunosc, un om al cărui chip e încă o enigmă pentru mine, un om care îmi va demonstra că trăiesc.