Mă întreb

Mă întreb, adesea, cum niște brațe străine mi-au furat parfumul de pe pielea ta? Cum, acei ochi străini, au șters din memoria ta, a mea privire. Mai ții minte? O privire în care se zărește un haos, un infern, un întreg. Cum oare toate vocile care au urmat după a mea, au avut puterea să facă praf și cenușă cuvintele mele. Cum? Dar chipul meu? Ți-l mai amintești? sau deja și el a devenit ceva necunoscut, lipsit de "drag".
Îmi plăcea să te simt, aproape, mai aproape, dar totuși  mereu departe, poate lîngă altcineva, nu lîngă mine. Cum oare sentimentele devin doar un joc neetic?

Nicicum. Asta se numește viață. Asta se numește om.