Iubesc păsările pentru curaj...

Într-o dimineaţă am realizat că am devenit dependentă de acest parfum extrem de neobişnuit, şi  popasul meu ajungea din ce în ce mai lung. Apoi, doar pe la mijlocul lui noiembrie observasem o doamnă, care asemenea mie ridica ochii spre cer. Pe fața mea imediat s-a pictat un zîmbet, de parcă mi se încălzea sufletul doar de la gîndul că nu doar eu sunt îndrăgostită de zborul păsărilor.

Țineam ochii îndreptați spre păsări cînd am simțit o presiune asupra banchetei, iar în momentul în care mi-am întors ochii să văd cine s-a așezat alături, am văzut acea doamnă . Prezența acesteia îmi provoca plăcere, deși atunci încă nu schimbasem măcar un cuvînt.
- De ce iubești păsările? Întrebarea neașteptată m-a pus instantaneu pe gînduri. Și în timp ce formulam  răspunsul, urmăream cu cîtă răbdare și iscusință aștepta, de parcă știia că am să îi răspund cald.
- Le iubesc pentru curaj.
Mă privea nedumerită, presupun că nu era răspunsul pe care îl aștepta, sau probabil nu înțelegea ce vreau să spun, din acest motiv am continuat.
-Regăsesc în acest zbor un oarecare curaj, căci  păsările pe care eu le urmăresc, sunt niște ciori negre și urîte, pentru majoritatea niște ființe scîrboase, însă în pofida la aceasta, zi de zi ele mărturisesc cerului că îl iubesc, ele nu se tem că v-or fi respinse din motivul unui aspect, ele iubesc fidel, în văzul tuturor.
-Am înțeles, le iubești  pentru acest curaj, curajul pe care tu cîndva nu l-ai avut, sau poate că nici acum nu îl ai.
-Nu l-am avut. Și mi-am aplecat ochii în jos.