Mă vînd unor ochi străini

Dacă ar şti cineva cît de greu îmi este să postez ceea ce simt, cît de greu îmi este să transform gunoiul din minte în cuvinte. Mă iau însuşi pe mine şi mă vînd unor ochi străini, îmi vînd gîndurile şi sentimentele, le vînd în schimbul a  3 minute din viaţa voastră, minute în care călătoriţi prin mine.                                               Cum arăt eu în culori şi-n forme? Sunt o casă, simplă, bătrînească, construită cu zeci de ani în urmă, înăuntrul căreia este o sobă, iar de-a lungul peretelui din faţă  este o prispă. O  casă cu două cameri şi un coridor îngust. Sunetul vocii copilăreşti arsuzeşte pereţii. Roua de pe tălpile inocente îmbată podeaua din lemn. Aprentele lăsate pe sobă reprezintă o adevărată capodoperă, iar  privirea furată de lumina lumînării înebuneşte cu desăvîrşire cerul înstelat. Eu sunt casa bătrînească a bunicilor mei,e u sunt ~trecutul~. Culoarea mea este alb-negru. Niciodată nu voi mai păşi pragul acelei căsi, nimeni nu-l va mai păşi, rezultă că  nu voi mai fi vizitată de nimeni. Sunt crescută drept o plantă în pereţii acelui trecut, sunt uitată în el.
Toţi suntem formaţi  dintr-un număr variabil de oase de mărimi diferite, fuzionate şi individuale, sprijinite şi completate de ligamente, tendoane, muşchi şi cartilaje, însă substanţa din care este compus osul diferă la fiecare în parte.