O umbrelă uitată acasă. O zi de toamnă cu norii ce plîng. Cîţiva metri pîna la staţie. Trei factori ce te renasc ca pe un făuritor de plăcere. Apa zbuciumată de ploaie îţi traversează paşii rapizi, şuviţele de păr ţi se îneacă în prosperitate, iar melodia ce-ţi asurzeşte timpanul îti dă o iluzie armonioasă. Automibile, oameni, probleme, nu mai exsită. Eşti tu însuţi pe cîteva secunde, secunde în care permiţi stropilor de ploaie să te sărute, să te iubească, şi nu conteaza că după această euforie vei sta trei zile în pat cu febră, chiar nu contează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu