25.12.2012

Sunt o introvertită, şi realizez pe zi ce trece că obsesia faţă de propriile trăiri interioare se transformă într-o manie, o boala patologică care într-un moment ajunge la punctul culminant sub denumirea "nul". Nimic - acesta este numele meu, nimic - aceasta sunt eu. Dragostea mea este inutilă, o cîrpă care e numai bună de aruncat în umbra neştirii. Realizez că îi iubesc mirosul, vocea, aspectul. Eu nu iubesc uun bărbat! Eu iubesc o carte, şi am să mă căiesc o  veşnicie din motivul timpului de care nu dispun, din motivul că nu am posibilitatea să iubesc deschis. Cît  de tare doresc să scriu, să scriu, să scriu, dar  totul ferbe în mine o dată ce realizez că sunt nevoită să mă îngrop nemilos în cifre. Viitorul pe care sunt nevoită sa mi-l aleg dintr-un punct raşional se echivalează cu o cărare spre cimitir. Cred că m-am născut în secolul prostiei, secol în care sunt nevoită să aţipesc în lacrimi, secol în care înfăţişarea şi banul sunt pe primul loc.  ~P R O S T I E~ . M-am obosit să aud sfaturi ce ţin de înfăţişarea mea, m-am săturat! Am obosit să urmăresc întrecerea pentru bani. Uneori am impresia că am să ţip cu voce tare ÎNCETAŢI. S-a constatat că în prezent sufletul nu e nimic, cine tinde să îşi perfecţioneze eul interior? "Proştii" care nu înţeleg nimic în frumuseţea exterioară. Iar eu? Ce pot eu să fac în acest secol? Să devin nulitate, ca şi restul, sau... sau să trimit la dracu cîteva miliarde de degradaţi, să trimit la dracu principiile secolului 21 şi să mă îndrept spre beatitudinea interioară, să scriu. Cît de tare doresc să procedez în felul următor, cît de tare, dar din motivul că nu pot, eu devin cea mai mare n u l i t a t e.

beautiful world

If i were given the use of my eyes for just three days,i would understand how beautiful the world is,which can be seen just through touch.I will put my fingertips on everything,to understand how to show it.I would want to find one big tree,hug it,and just stand,feel how ants cross my hand,which is a magical bridge for them.Smell  tree's brak and discover another fragrance.Listen how the wind dances though the leaves,one symphony written by nature.I  would want to fall in flowers,in theirs  tenderness.My countenance will be touched slowly by petals.When i would play with animals i could admire their specific fluffy bur ans small mittens.I would  risk and jump with the parachute,to touch the clouds and imagine how the sky  sees the world.I would feel how fishes touch my feet in water.Of course  i would have and sociable experience, i would apreciate  words but not appearances,sink in soul but not in eyes.
         I live in a dark world
         without colours,
         where the sun rays
         in the gap are hurled,
         but i feel the people's kindness,
         theirs smiles in the words,
         one sad voice,the little tear
         and for me
         this satisfaction is unclear,
         how you can it be so bleak?
         when you see the light
         seven days of the week!

O umbrelă uitată

O umbrelă uitată acasă. O zi de toamnă cu norii ce plîng. Cîţiva metri pîna la staţie. Trei factori ce  te renasc ca pe un făuritor de plăcere. Apa zbuciumată de ploaie îţi traversează paşii rapizi, şuviţele de păr ţi se îneacă în prosperitate, iar melodia ce-ţi asurzeşte timpanul îti dă o  iluzie   armonioasă. Automibile, oameni, probleme, nu mai exsită. Eşti tu însuţi pe cîteva secunde, secunde în care permiţi stropilor de ploaie să te sărute, să te iubească, şi nu conteaza că după această euforie vei sta trei zile în pat cu febră, chiar nu contează.
                     

Stelele

Ah,cît de frumoase sunt stelele
În Întunericul nopţii ascunse,
De parcă sunt nişte castele
Demult în univers pătrunse.

Dorind să ghicesc unde sunt ele
Cînd de pe bolta cerească fug,
De parcă sunt două lumi paralele
Unde mai au un belşug.

Cristale, samfire sau diamante
Diverse prin mîrimi şi culori,
De parcă sunt flori fermecate
Cu miros plăpînd de viori

Stau şi se ascund sub umbrele,
Dansînd un dans de mirasm,
De parcă se tem să le spele
Cuvintele negre din basm,

Dar sunt şi momente de vis,
Cînd cad de pe cerul aprins,
De parcă alearga prin paradis
În nopţile din adins.

Iubeste-ma!

Eu te implor! Te rog împărăteşte!
Iubeşte-mă!
Doboară-mă în visuri împlinite
Să ştiu că au fost auzite ale mele rugăminte,
Căci şopteam cîndva eu gînduri neîntîlnite
Şi-n cuvinte neauzite.
Uitare! A fost doar un tremurător trecut
Şi acum, cu cuvinte de mut
Te rog!
Iubeşte-mă!
Iubeşte-mă! Iubeşte-mă nemărgineşte!
Te rog şi te implor orbeşte
De ce? De ce o fac prosteşte?
Nu ştiu! Tăcerea izbucneşte!
De ce? De ce nu poate ea răbda?
Nu ştiu! Dar spune te rog Da!
Iubeşte-mă!
Cu ai tăi ochi, cu ale tale buze
Iubeşte-mă,
Nu voi accepta scuze!
Iubeşte-mă!
De ce? De ce să mă iubeşti?
Nu ştiu! Dar tu iubeşte-mă!

Lumina felinarelor

M-am îmbătat cu iluzii,
ah,ce fericită aptitudine,
plecată în dansul frunzei
sunt deja pe altă latitudine

Această desăvîrşită inconştienţă
îmi schimbă neîncetat cursul,
cu gîndul plin de absenţă,
eu iarăşi îmi uit cumpătul

Privesc petale de lumină ale felinarelor
absorbind a lor amploare,
străzile ude de apa ploilor
îmi risipesc speranţele cu splendoare.